Date: Thu, 5 Martie 2009 21:23:47 +0200
To: anyone@interested.net
From: oz
Subject: on writing
Un prieten l-a vizitat odata pe James Joyce si l-a gasit intr-o stare de profunda exasperare.
“James, ce se intimpla? E in legatura cu scrisul? Cite cuvinte ai scris azi?”
Joyce cu capul sprijinit pe masa de scris, vadit disperat:
“Sapte”
“Sapte? dar James asta-i bine… pentru tine!”
“Da, presupun ca da. Dar nu stiu in ce ordine sa le pun!”
Nu am mai scris nimic de mult, dar adevarul este ca nu s-a schimbat nimic. Scriu in scarba; cu cat scriu mai mult, cu atat mi-e mai lehamite de mine si cu atat vreau sa scriu mai mult. M-am amagit oarecum; mi-am zis ca acest blog (ah, trebuie sa-i gasesc alt cuvant) va fi altfel. Nu vor fi doar niste notite insipide prin care sa-mi revars frustrarile zilnice, cu toate acestea, recitind ceea ce am scris, nu gasesc un singur lucru pozitiv despre care sa fi vorbit. Drept este ca niciodata nu am putut sa scriu despre lucruri frumoase. Nu pot sa scriu ziua, nu pot sa vad frumosul, mi se pare irelevant sa pierzi timpul cu maruntisuri. Scriu greu, aplecat peste tastatura, ma opresc aproape dupa fiecare rand, recitesc, corectez, sterg, o iau de la capat.
Oricine cade in patima scrisului - si este un drog foarte puternic, credeti-ma - se confrunta cu aceeasi problema de baza. Ce sa scriu? Proza sau poezie? Poezia cere un talent aparte, proza e mai accesibila, mai la indemana, mai usor de imitat cand esti in pana de idei. Evident, totul se rezuma la pretentii: “Si cand noaptea va veni/ Cu aripi grele si gemind/Voi suspina si voi privi/ Si voi fi cu tine-n gind.” Teoretic, e poezie: forma strofica e catren, rima incrucisata, picioare metrice bisilabice trohaice. Practic, e bullshit. De aceea exista atat de putini poeti si atat de multi compozitori; de aceea poezia moderna are o reteta simpla (titlu cat mai vulgar, sa sune cat mai filosofic, sa nu aiba inceput, mijloc sau sfarsit, sa n-aiba ritm, rima si sa fie cat mai lunga) si e inteleasa doar de critici. Bun, am ramas la proza, am putea scrie si poezie la urma urmei, doar ca nu vrem. Tipuri de proza:1.proza oratorica 2.proza publicistica 3.proza savanta 4.proza literara 5.proza ritmica, metrica sau muzicala 6.proza rimata 7.proza poetica 8.proza narativa; clasificarea prozei narative: 1. dupa dimensiune:-schita-povestire-basm-nuvela-roman 2. dupa curentul literar:-clasica-romantica-realista-modernista 3. dupa tema abordata-realista-fantastica-istorica-psihologica-absurda. Evident, cele mai simple sint scrierea reflexiva (inspirata din experienta personala) sau scrierea imaginativa (compuneri libere). Scrii despre tine, dar cum majoritatea dintre noi isi pot descrie toata viata folosind doar cateva cuvinte (munca, sex, alcool, bani, calculator, televizor, cearta etc) risti sa devii anost si dupa un timp iritant. Asa ca scrii despre altii (persoane reale sau imaginare). Inventezi, creezi legende, eventual te angajezi ziarist.
Acum e momentul cand stai si te scremi. Te asezi in fata hartiei, pardon, a monitorului si te gandesti. Te ridici frustrat dupa o jumatate de ora si te invarti prin camera. Iei o carte, o rasfoiesti, citesti cateva fraze inteligente, simti muza pe-aproape, te repezi inapoi la calculator si … habar n-ai ce sa scrii. Te simti ca Ady Endre care dupa o noapte de vin si femei frumoase se aseza in zori la o cafenea si se gandea cu groaza ca trebuie sa scrie articolul pentru acea zi.Tristul adevar este ca poti scrie mediocru si sa ai priza la public. Crudul adevar este ca niciodata in istorie cetateanul de rand nu a fost mai invadat cu atat text scris ca acum. Avem zeci de ziare, reviste, cataloage, albume, manuale, de la Bucataria lui Gicu la cretinatatile lui Osho. Desi accesul la carti de calitate e facil (dar scump), tinerii nu citesc; facultatile de Drept, Economie si Informatica sunt suprasaturate, la Psihologie se merge ca e la moda, la Medicina ca ne trimit parintii, de Stiinte Politice nici nu mai vorbim; Literele rezista cu greu (de asta s-a inventat LMA), in schimb Filosofia, Teatrologia, Asistenta Sociala stau la limita. Chiar daca termina cineva vre-o facultate dintre acestea, putini vor ajunge sa si profeseze in respectivul domeniu; incet, dar sigur, vor migra catre slujbele generatoare de bani. Nimic nu e mai trist, decit sa vezi un CV stufos, ba chiar impresionant, cum aplica pentru un post de secretara, pardon, asistent manager.
Eu as schimba motoul arhicunoscut in "Sa scriem bine!". Sau macar "Sa citim bine". Sau doar "bine".
-oz
p.s. Am prostul obicei de a nu incheia cum trebuie un articol. Acesta este doar o incercare de a-i da un sfirsit onorabil.
Un alt aspect irelevant in zilele noastre este cititul. Ma refer aici la cititul cartilor. Nu ziare, nu bloguri, nu articole. Teoretic, lumea e pe fuga, nu are timp sa citeasca nimic peste o pagina, doua. Totusi, are timp sa urmareasca televizorul cu orele, ba chiar sa adoarma in fata lui (incredibil de multi folosesc aceasta metoda pentru a adormi; ba chiar o fac la nivel evoluat, setind timerul televizorului in prealabil, pentru a nu consuma curent degeaba). Daca generatia noastra a fost spurcata de conjunctura economica si sociala turbulenta a ultimelor 10-15 ani, situatia nu e mai roza nici pentru copiii nostrii. La ultima sedinta cu parintii am avut un schimb de replici nu tocmai prietenoase cu invatatoarea tocmai pe aceasta tema. Dupa ce la inceput se plinge, cum ca bietii copilasi nu au vocabular si habar n-au sa povesteasca cu cuvintele lor o istorioara simpla, ne impuie capul cu cite concursuri de matematica sint semestrul acesta, cind are loc tabara de matematica si ce important e sa inveti matematica. La sfirsit, ne pune sa alegem materia optionala de anul viitor. Prezinta cartea de "Matematica distractiva" cu lux de detalii, povesteste despre planul de invatamint DEJA elaborat de dumneaei pe baza cartii si turuie inca zece minute despre importanta gandirii logice si alte balarii. Aceasta era optiunea unu. Prezentarea optiunii doi a sunat cam asa: "Iar aceasta este cealalta materie pe care o puteti alege, aceasta este cartea, "Istoria prezentata prin basme si legende" (aici ridica manualul sa ne chiorim toti la el). Care materie ramine atunci?". Ramasesem fara grai. Jumatate de ora de proslavire a matematicii vs. treizeci de secunde de "trecere in revista" a alternativei. Evident, toata adunatura de mamici a fost de acord, cum altfel, ca matematica e castigatoare, ba chiar le vedeam cum se felicita una pe cealalta pentru alegerea facuta. Protestul meu, foarte logic si foarte coerent de altfel, nu a contat deloc, deoarece invatatoarea, simtind unda de indoiala crescinda printre unele participante, a transat repede problema printr-o lovitura de gratie: alegeri democratice si libere. Rezultatul final: 19 la 2 doi in favoarea matematicii distractive (da, am ridicat ambele miini si daca puteam, imi ridicam si restul membrelor). Basme, legende, carti cu povesti pentru copii de 9-10 ani? Sa fim seriosi, cine a mai auzit de asa ceva? Matematica e baza, caci tara duce o lipsa acuta de ingineri, constructori, economisti, contabili, manageri etc.