Date: Tue, 12 May 2008 11:03:17 +0200
To: anyone@interested.net
From: oz
Subject: Hello world!
Da, Hello World si deja imi vine sa ma dau cu capul de pereti, gandindu-ma unde am ajuns. Din antibloggist convins, din critic acerb al acestui sport mondial unde nu se castiga nimic, nu se impart premii si nu ajuta pe nimeni (asa zisa “faima” e total ireleventa, ea nu ma va ajuta sa nu fiu o scarba totala si de acum incolo) am ajuns sa ma screm online. Halal evolutie. De ce o fac totusi? Hai sa spunem ca pentru o cauza nobila. Prietenii stiu de ce.
Kierkegaard spunea ca “tacerea e capcana demonului şi cu cat este mai profunda, cu atat mai terifiant devine demonul. Dar tacerea e si intelegerea reciproca dintre divin şi individual.” Oare exista tacere care sa genereze intelegere reciproca si intre indivizi? Daca da, sunt salvat; blogul va fi plin de pagini albe si noi toti vom trai intr-un paradis al intelegerii, generator de extazuri mute. Merita incercat, dar scepticul din mine deja se cocoseaza de ras. Wake up, man! pare sa zica, traim in epoca iPhone-ului.
E o diferenta majora intre cum scrii intr-un jurnal personal, cu stiloul in mana si aplecat asupra unei foi albe (doamne, ce placere, parca simt mirosul acela de cerneala care efectiv te imbie la cuvinte - cred ca sunt cativa ani buni de cand simturile mele olfactive nu au avut parte decat de aghiasma siliconului incins) si cum scrii la o tastatura beteaga, cu ochii in monitor si zumzetul coolerului in urechi; de asemenea, intr-un fel scrii in caietul care stii ca nu va fi citit de nimeni (decat eventual de nepotii tai, cand tu vei fi fost de mult pensionat pe eternitate - imi si inchipui niste copilandrii intr-un pod vechi, care se joaca de-a v-ati ascunselea si din intamplare dau peste un cufar vechi-vechi de cand lumea, il deschid cu fiorul acela specific copiiilor si dau peste tot felul de comori, printre care si un caiet cu scris ciudat) si altfel scrii cand stii ca vei fi citit de tot felul de oameni, chiar si de cei cu care tu in mod normal nu vrei sa ai de-a face. Iti dai seama intr-o clipita de risc si incerci sa scrii BINE. Impozant. Cu fraze lungi si ample, dificil de inteles. Citezi mult si din scriitori arhi-necunoscuti, ca sa pari cult (fiind arhi-necunoscuti, dificil de depistat, din cand in cand nu precizezi sursa, ca sa pari destept); iti dai cu parerea la orice, ca sa pari hiperactiv (care de fapt e o boala, dar ce mai conteaza, esti in “trend”); nu esti de acord cu nimic, critici tot, esti rebel (la scoala, si in viata in genereal, cine iese in evidenta, tocilarul sau tupeistul?); scrii despre tot ce-ti trece prin minte, chiar daca e irelevant, tot se gaseste unul care sa fie sub nivelul tau intelectual si care sa te citeasca cu nesat, sa-ti trimita ciocolata pe mail si sa iti laude geniul prin alte situri, ca doar asa iti faci reclama, ergo generezi trafic, ergo esti plin de vizitatori, ergo poti sa faci toate cele de mai sus intr-un stil si mai mare (sa nu zic infatuat).
Ma opresc aici pana nu debitez si alte absurditati. Imi aduc aminte, pe vremea liceului, in timpul unor festivitati am urcat pe scena impreuna cu un amic sa sustinem un mic recital la chitara. Evident, prestatia mea a fost un fiasco: mi s-a rupt o coarda, jackul de la chitara electrica s-a defectat, soloul s-a dus pe apa sambetei, din repertoar molcom si civilizat (cum era prevazut), ca sa mai salvam ce se putea, prietenul meu a improvizat repede o prestatie heavy-metal, profesorii se uitau unii la altii socati, pustimea era in extas si arunca cu flori in noi, ce sa zic. In fine. Dupa program am iesit eu si amicul meu sa dam pe gat cateva beri. Eu eram distrus. La prima bere. La a doua imi trecuse oleaca supararea. La a treia deja spuneam bancuri. La a patra calificativul se schimbase din “dezastruos” in “acceptabil” (asta e, nu rezist la bautura). La a cincea a fost de-a dreptul “bine”.
Mai departe nu imi mai aduc aminte…
-oz